Lucrări și investiții noi la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobrița.
Consiliul Județean Gorj a transmis că unitatea medicală va intra în reabilitare termoenergetică, bugetul alocat acestei investiții fiind de 22,4 milioane de lei. Sunt prevăzute o serie de lucrări la interior, cât și la exterior. Acestea vor spori gradul de confort al unității spitalicești și vor reduce nivelul facturilor la energie.
„Lucrările ce fac obiectul contractului sunt: Lucrări proiectate propuse: a) Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii – corp C4; b) Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; c) Lucrări de reabilitare/modernizare a instalației de iluminat și prize, implementarea unui sistem de apelare pat bolnav, constituirea unui parc fotovoltaic de 0,5 MW; d) Lucrări de modernizare a instalațiilor de utilitate publică; e) Lucrări de finisaje interioare/exterioare, refacere trotuar perimetral; f) Lucrări de construcții/rezistență.
Toate materialele utilizate în cadrul proiectului vor fi certificate conform reglementărilor în vigoare (și vor avea marca CE). Vor fi însoțite de agrementele tehnice și documente de calitate (certificat de calitate, declarație de conformitate). Se vor respecta fișele tehnice cu specificații tehnice minimale impuse de proiectant, pentru principalele materiale utilizate în cadrul proiectului”, transmite Consiliul Județean Gorj.