8.4 C
Județul Gorj
vineri, februarie 23, 2024
- Advertisment -
AcasăSocialTurceni: Persoane rănite într-un accident rutier

Turceni: Persoane rănite într-un accident rutier

 foto: arhiva

 

Un grav accident rutier a avut loc seara trecută, pe raza orașului Turceni.

O femeie,  de 47 de ani, din comuna Țânțăreni, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Plopșoru către Turceni, ar fi efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care se angajase în schimbarea direcției de mers spre stânga, intrând în coliziune cu acesta.

“În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 35 de ani și a altor doi pasageri din ambele autoturisme, cu toții fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto dețineau premise de conducere valabile și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporal din culpă.

În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.”, transmite IPJ Gorj.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments