Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani, din comuna Plopșoru, bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Bărbatul ar fi avut o relație de concubinaj cu o femeie de 38 de ani, din orașul Turceni, iar după încheierea relației, acesta ar fi început să o șantajeze, fapt pentru care femeia a solicitat sprijinul polițiștilor.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, sub coordonarea unității de parchet competente.