Regulamentul pentru ținuta obligatori în Prefectura Gorj va fi eliminat, mâine. Anunțul a fost făcut de Iulian Popescu, prefectul județului Gorj, care, aduce noi reguli în Prefectură, după mai bine de 6 ani de când fostul prefect, Ciprian Florescu, a interzis fustele prea scurte sau bluzele decoltate.
“O să fie abrogate sau complet eliminate aceste pasaje. Este un regulament de acces, care ține de zona aceasta de protecție, dar nu de modul în care intri. Cetățeanul este mijlocul ecosistemului, mijlocul grijilor noastre, pentru asta venim în instituție, pentru asta statul ne plătește. Vă dau un exemplu: o familie de tineri veneau să se pregătească să se ducă în concediu … Ei, cumva, erau deja în vacanță, erau îmbracați în sandale sau papuci…Nu era un motiv să nu-i primești să-și ia pașaportul.
Decența și toate lucrurile astea se învață prin educație. Mai important este ceea ce ceri colegilor din instituție, cum se prezintă în fața cetățenilor. Dacă avem subiectul de discordie cum e accesul de la prefectură cu fustă, îl ducem într-un lucru prea mărunt. Este important altceva, să vorbim despre proiecte, obiective serioase.”, a declarat la Radio Targu Jiu, prefectul Iulian Popescu.