0.4 C
Județul Gorj
miercuri, decembrie 4, 2024
- Advertisment -
AcasăSocialPeste 200 de controale efectuate de ITM Gorj!

Peste 200 de controale efectuate de ITM Gorj!

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat pe parcursul lunii februarie 2024 un număr de 215 controale, din care 149 au avut ca obiect verificarea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, iar 66 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.

În urma acțiunilor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în cuantum de 908.000 lei, din care 770.000 lei pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă și 138.000 lei pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse 554 măsuri de intrare în legalitate.

Inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat în perioada menționată, 8 persoane prestând muncă nedeclarată, fiind aplicate amenzi în valoare 140.000 lei.

De asemenea, în perioada 01.02.2024 – 29.02.2024, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj s-a desfășurat Campania națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii, astfel inspectorii de muncă, potrivit domeniilor de competență, au întreprins acțiuni de informare și conștientizare promovând negocierea colectivă în întreprinderile mici și mijlocii, prin sublinierea principalelor beneficii ale negocierii colective atât pentru angajatori, cât și pentru angajați/lucrători cu ocazia efectuării controalelor dar și la sediul instituției, fiind înmânate totodată pliante în care se regăsesc informații referitoare la negocierea colectivă. Au fost efectuate 59 controale, fiind trasate 30 măsuri angajatorilor din grupul țintă.

Totodată, în perioada 22.02-01.03.2024, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj s-a desfășurat și Campania națională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități de Protecție și Gardă, cod CAEN 8010. Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în cuantum de 58.000 lei și dispuse 33 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

​Romanescu George Octavian, inspector-șef  al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj: „Rezultatele din domeniul relațiilor de muncă, în special numărul ridicat al persoanelor depistate fără forme legale de angajare, ne determină să păstrăm standardele de calitate ale actului de control și indicatorii acestuia. Vom face în continuare toate demersurile necesare pentru aplicarea unitară de către angajatori a prevederilor legale în domeniile de competență.”

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Grav accident la Plopșoru

Ion Iordache, deputatul PNL de Gorj

Recent Comments