În jurul orei 17:00, pompierii ISU Gorj au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu izbucnit la o casa de locuit din comuna Bălești, sat Bălești.
La fața locului s-au deplasat echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu cu 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ Gorj.
La sosirea echipajelor de pompieri, în casă se afla o persoana de sex feminin, în vârstă de 75 de ani, care era imobilizată la pat. Imediat s-a trecut la localizarea și lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea persoanei surprinse de incendiu, aceasta fiind găsită în stare de inconștiență. După evacuare, victimei i-au fost aplicate manevrele de resuscitare la fața locului, acesteia revenindu-i semnele vitale, iar ulterior fiind transportată la spital de către echipajul SAJ Gorj.