De la începutul anului 2021 până în prezent, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a înregistrat și raportat un număr de 7 accidente cu incapacitate temporară de muncă și două evenimente mortale în afara muncii. În prezent, se află în curs de cercetare patru evenimente mortale.
„Amintim ultimul eveniment mortal aflat în curs de cercetare, în care un bărbat, în vârstă de 40 de ani, stivuitorist, salariat al unui angajator din județul Gorj, și-a pierdut viața în timp ce se afla sub motostivuitorul unității la care își desfășura activitatea, utilajul căzând peste victimă, provocându-i astfel decesul. Inspectorii de muncă s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările și cauzele care au determinat producerea evenimentului, precum și măsurile care se impun a fi luate în perioada următoare”, anunță ITM Gorj.
În perioada 01.01.2021-11.05.2021 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat un număr de 669 de controale, din care 440 de controale au avut ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul relațiilor de muncă, iar 229 de controale în domeniul securității și sănătății în muncă.
Au fost aplicate amenzi în cuantum de 2.042.000 de lei, din care 405.000 de lei pentru nerespectarea normelor securității și sănătății în muncă și 1.637.000 de lei pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă.
În urma verificărilor efectuate în aceeași perioadă, inspectorii de muncă au depistat 31 de cazuri de muncă nedeclarată, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 580.000 de lei.