Situația accesării fondurilor europene în Gorj este dramatică. Suntem pe ultimele locuri din țară, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, și pe ultimul loc în Regiunea Sud-Vest Oltenia. S-a ajuns aici din multe cauze: corupție, lipsă de pregătire, lipsă de viziune și tot așa. În campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a vorbit foarte mult despre accesarea fondurilor europene dar, până acum, singurul care a demarat un proiect pe această temă este senatorul PNL, Ion Iordache.
Acesta a propus înființarea unei asociații care să coordoneze departamente de consultanță și scriere de proiecte, gratuit, pentru persoane fizice și juridice, inclusiv pentru Unități Administrativ Teritoriale. În acest sens, la finalul săptămânii trecute s-au purtat discuții cu președinții Grupurilor de Acțiune Locale din Gorj, entități pe lângă care ar trebui să funcționeze noile departamente de consultanță. Acest proiect este sprijinit și de Consiliul Județean Gorj.
Concret, oricine dorește să acceseze fonduri europene, va putea merge la unul dintre cele 5 departamente de consultanță și va obține gratuit toate informațiile necesare. Ion Iordache speră ca prin acest demers să se dubleze cuantumul fondurilor europene în județul Gorj.

