La data de 10 martie a.c., ora 04:30, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată direct, despre faptul că la aceeași dată, în intervalul 02:00-03:30, persoane necunoscute au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice, din lăzile frigorifice ce aparțin unor magazine alimentare situate în municipiul Târgu Jiu și localitatea componentă Bârsești.
În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, au fost identificați doi tineri de 14 și 15 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat, precum și un altul de 22 de ani, bănuit de complicitate la furt calificat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.