3 C
Județul Gorj
vineri, februarie 7, 2025
- Advertisment -
AcasăEveniment Au dat năvală cu furcile pe Dealul Muierii

[FOTO] Au dat năvală cu furcile pe Dealul Muierii

Mai multe tinere înarmate  cu furci au plecat ieri, pe jos, de la peștera din Polovragi către Baia de Fier si Alimpești. Îmbrăcate in straie populare, tinerele sunt parte din festivalul “Dealul Muierii”, care se desfășoară in aceste zile în trei județe. Festivalul pune în scenă eroismul femeilor care au izgonit turcii din Oltenia.

Fetele au poposit astăzi,  în comuna Alimpești, unde au fost așteptate cu pâine și sare de Cristina Giuvelescu, o cunoscută interpretă de muzică populară, care s-a născut și a crescut pe Dealul Muierii, cât și de localnicii din zonă. Drumul lor continuă către Roșia de Amaradia, unde vor participa la o petrecere câmpenească și unde vor înnopta.

Festivalul „Dealul Muierii”, în care sunt implicate trei județe, Vâlcea, Gorj și Dolj,  a început marți, la Polovragi.  Evenimentul regional cultural Dealul Muierii este la prima ediție și va fi realizat în perioada 21-26 iunie, pe teritoriul celor trei județe, fiind un festival inedit care va pune în valoare identitatea și poveștile locului, produsele locale naturale și bio, tradiția, meștesugurile și gastronomia locală. Brandul Dealul Muierii pune în valoare o legendă din trecut, când femeile erau ascunse în Peștera Polovragi și Peștera Muierii de teama turcilor, în timp ce bărbații erau plecați la război. Deoarece nu mai aveau hrană, au ieșit din peșteri și au plecat pe Dealul Muierii către garnizoanele turcilor stabilite pe cetățile dacice de la Alunu și Grădiștea. Pe drum li s-au alăturat și alte femei din dreapta și din stânga Dealului Muierii, ajungând la peste 3000 de femei. Au fugărit turcii de la Alunu și Grădiștea, până i-au scos din țară.

Legenda va fi pusă în scenă în perioada 21-26 iunie și va prezenta plecarea femeilor din cele două peșteri și izgonirea turcilor de la Grădiștea .  Un număr de 43 de fete din toate localitățile implicate în eveniment, vor înnopta la Ruget, Fântâna Rece din Bustuchin, Obârșia și Cabana Balaci din Fărcaș. Acestea vor merge pe jos pe deal, în jur de 8o km. Scenariul principal va fi în ziua de 24 iunie, de Sânziene, când acestea vor lua la goană un număr de 7 turci la Cetatea dacică de la Grădiștea. Povestea continuă cu comorile găsite de-a lungul timpului în stânga și dreapta Dealului Muierii, care vor fi amplasate simbolic în cutiuțe pe traseu.

De asemenea, vor fi amplasate și standuri cu promovarea produselor locale, a portului popular, a meșteșugurilor și a tradițiilor locale.

Se așteaptă în prima ediție câteva sute de turiști care vor însoți fetele de-a lungul Dealului Muierii. Festivalul va fi filmat și promovat încă de la plecarea fetelor din peșteri și până la sosirea în satul Cruci din comuna Goiești.

Pe deal vor fi reprezentări ale ciobanilor care urmau an de an drumul transhumanței, ducând oile de la munte la câmpie, ale Târgului de vite, de peste 200 de ani și alte momente și povești ale locului.

Parteneri ai festivalului sunt: Consiliul Județean Gorj, Consiliul Județean Dolj, Consiliul Județean Vâlcea și comunele Polovragi, Baia de Fier, Alimpești, Roșia de Amaradia, Prigoria, Bumbești Pițic, Bustuchin, Logrești, Stejari și Dănciulești din Gorj, Goiești, Murgași, Melinești, Fărcași și Tălpași din Dolj, Vaideeni, Ghioroiu, Zătreni, Sinești,Livezi, Alunu, Grădiștea, Mateești și Slătioara din Vâlcea.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments