Iulian Popescu, prefectul județului Gorj, a transmis un nou termen privind posibilitatea de a circula pe centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu.
Acesta, în schimb, dă asigurări că cei aproximativ 14 kilometri de centură vor fi puși în circulație până la finalul acestui an.
“Din informațiile pe care le avem se susține promisiunea că până la finalul anului să avem deschis cel puțîn unul dintre cele două segmente de drum În special, discutăm aici de la Românești spre Birsesti, teoretic am avea o legătură sud-nord a orașului. Am mai făcut verificări împreună cu constructorul și sunt probleme la aprovizionarea parapetilor de siguranță de pe marginea drumului, înțelegând că aici sunt niște aspect specifice.
Mi s-a spus că încă suntem în graficul pe care l-am convenit împreună cu Ministerul Transporturilor, adică așteptăm că în luna decembrie să putem circulă pe porțiunea drumului de centură.”, a declarat Iulian Popescu, prefectul județului Gorj.