Situație neobișnuită în municipiul Târgu Jiu! O femeie de 46 de ani, din Drăgoieni, a anunțat Poliția după ce fratele său, din comuna Berlești, a amenințat-o cu un topor.
“Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce apelanta se afla în vizită la mama sa în comuna Berlești, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, a fost amenințată cu un topor de fratele său, de 48 de ani, din localitate.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care nu a rezultat un risc iminent, victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru instanță. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.”, transmite IPJ Gorj.

