Luca Cinteză, autopsier al Serviciului de Medicină Legală a SJU Târgu Jiu, angajat cu normă întreagă la spitalul de stat din municipiu, a încheiat un contract de opt ore și cu cel puțin trei firme funerare din judetul Gorj. Contractele sunt ilegale!
Asta pentru că firmele de profil sunt obligate să aibă contracte cu normă întreagă cu un autopsier. Cum în Gorj nu sunt astfel de specialiști, cel puțin trei firme funerare i-au făcut contract de muncă la același specialist în autopsii, asta pentru că în lipsa acestui document nu primeau aviz de funcționare de la Consiliul Local Târgu Jiu. 

În cauză a fost sesizat DSP-ul și ar trebui sa se sesizeze ITM Gorj, deoarece același angajat nu poate deține patru contracte cu normă întreagă. 
În urma cu câteva zile, mai multe firme de pompe funebre din Gorj au fost călcate de mascați. S-au făcut cercetări pe linia evaziunii fiscale, iar controalele au scris la iveală mari nereguli financiare în actele acestor firme verificate.

