Din zi în zi tot mai mulți târgujieni sunt prinși drogați la volan. Un alt caz vizează un tânăr de 29 de ani din muncipiul Târgu Jiu, depistat drogat la volan, la orele prânzului.
“La data de 13 septembrie a.c., ora 13:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu-Biroul de Ordine Publică au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul drugtest acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.”, transmite IPJ GORJ.

