Șomerii gorjeni își pot găsi de lucru în 2024.
Și în acest an AJOFM Gorj organizează o serie de cursuri de recalificare/calificare în vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul şomerilor.
Așadar, șomerii sau persoanele în căutarea unui loc de muncă în următoarele meserii: agent de securitate, administrator pensiune turistică, ajutor bucătar, bucătar, brutar, cameristă, cofetar, competențe digitate, comunicare în limba engleză, comunicare în limba română, confecționar asamblor articole textile, contabil, electrician constructor, frizer-coafor-manichiurist-pedicurist, îngrijitor spații verzi, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, lăcătuș mecanic, lucrător comercial, lucrător calificat în culturi de câmp și legumicultură, montator instalații solare, operator introducere, validare și prelucrare date, operator întreținere corporală, ospătar-chelner, referent resurse umane, sudor, tâmplar universal, zidar-pietrar-tencuitor pot participa la astfel de cursuri.
„Persoanele interesate să urmeze aceste cursuri de calificare/recalificare sunt invitate la sediul instituţiei noastre din Târgu Jiu, str Lt. Col. D. Petrescu, nr1, pentru înscriere.”, anunță reprezentanții instituției.

