12.9 C
Județul Gorj
joi, mai 28, 2026
- Advertisment -
AcasăEvenimentȘi băuți și fără carnet, pe drumurile publice din Gorj

Și băuți și fără carnet, pe drumurile publice din Gorj

Și băuți și fără carnet pe drumurile publice din județul Gorj. Polițiștii transmit că este vorba despre doi bărbați care au fost depistați în trafic cu o alcoolemie care i-a făcut să-și piardă mințile.

“Politisti din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic, un bărbat de 56 de ani, din comuna Dănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Târgu Jiu.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.”, transmite IPJ Gorj.

In cel de-al doilea caz este vorba despre un barbat care s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost implicat intr-un accident rutier.

“Politisti din cadrul Postului de Poliție Crasna s-au sesizat din oficiu, despre faptul că în ziua precedentă, un bărbat din comuna Crasna, ar fi condus un autoturism pe strada Podeni, din aceeași localitate, fiind implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.

Verificările în bazele de date au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept.”, transmite IPJ Gorj.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments

UN VOTANT DEZAMAGIT DE SCURSORI SI JUSTITIE INCHIPUITA pe Romanescu, cu PSD în suflet, cu PNL…în gură
Cetățean plătitor de biruri la primărie. pe Romanescu și Nodea, denunțați la parchet