„Evenimentul de la Stănești a pus Gorjul pe harta aviației românești și vreau să-l felicit pe Iulian Popescu pentru asta! Deși mulți au fost cel puțin reticenți, Iulian a reușit să organizeze Gorj Aero Show într-un timp record, fără prea mult sprijin și fără bani publici”, a transmis senatorul Ion Iordache.
„Și-a mobilizat prietenii, colegii și, cu aportul primarului Costel Bicheru, a reușit să transforme câmpul de la Stănești într-un aerodrom pe care și-au dat întâlnire unii dintre cei mai importanți oameni ai aviaticii românești. Urmează licențierea! Am susținut acest proiect pentru că trebuie să scoatem Gorjul din izolare cât mai repede!Gorj Aero Show este un început, munca pentru licențierea aerodromului abia acum începe și am convingerea că, urmând același drum, vom avea și alte piste licențiate în Gorj”, a completat parlamentarul.
„De altfel, acum o lună părea imposibilă o cursă cu pasageri, dar am fost în primul zbor pe ruta București-Târgu-Jiu, un zbor simbolic, primul după 70 de ani”, a mai spus parlamentarul.