Apa va fi oprită în municipiul Motru. Este anunțul făcut de Aparegio care a transmis că se va întrerupe furnizarea apei potabile, de marți, 3 decembrie, de la ora 08:00, până miercuri, 4 decembrie, ora 08:00, în municipiul Motru și localitățile componente. Au loc lucrări de spălare şi igienizare a rețelelor de alimentare cu apă.
”Lucrările de spălare și igienizare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aparegio Gorj S.A. în cadrul mentenanței preventive. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate. Recomandăm să nu se folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată” transmite operatorul regional.