Astăzi Primăria Tg-Jiu a decis prelungirea contractului pentru lucrările de amenajare al monumentului Calea Eroilor, deși firma executantă și-a bătut joc de lucrare și de termenele de finalizare de fiecare dată până acum.
Decizia de astăzi este încă un argument în favoarea tezei că Romanescu lucrează în favoarea unor grupuri de interese care își doresc respingerea dosarului UNESCO pentru a-și apăra afacerile imobiliare și investițiile din zona Calea Eroilor.
Arhitectul Dorin Ștefan este acuzat că ar fi complicele lui Marcel Romanescu în această afacere. Biroul său de arhitectură a încasat 18 miliarde de lei vechi de la primăria condusă de primarul liberal. În consecință, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a declarat că lucrările evoluează bine și că materialele sunt proaste pentru că asta a fost interpretarea artistică a proiectului tehnic.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, Romanescu a declarat că lucrările sunt finalizate în proporție de 75%, dar primăria a plătit 80%, oferind muniție procurorilor care au început deja cercetările într-un dosar penal care vizează aceste lucrări.
De noaptea minții este și adresa prin care Primăria Tg-Jiu susține că Monumentul Calea Eroilor nu este un monument Grad A pentru care este nevoie de atestat de la Ministerul Culturii pentru orice entitate care intervine asupra operei, ci doar o zonă de protecție.
Institutul Național de Patrimoniu îi contrazice, însă, și atestă aficial faptul că Monumentul Calea Eroilor este, în integralitatea sa, monument Grad A.