Nici o săptămână nu a trecut de cand Cristi Aldescu prelua conducerea Servicului de Ambulanță Gorj. Ieri, prin ordin de ministru, liderul de sindicat a fost inlocuit cu Tiberiu Tătaru, pesedist cu state vechi, fost director la Spitalul Județean , actual consilier local PSD la Târgu Jiu.
Se pare că eticheta de șofer de ambulanță pusă de o parte a presei locale nu i-a fost de bun augur lui Aldescu, care a trebuit să își insire in spatiul public diplomele din dotare, deși era evident pentru toți ca postul l-a obținut doar cu susținere politică.
Tiberiu Tătaru, cu o experiență vastă in managementul unităților medicale, s-a retras acum cativa ani de la conducerea SJU Targu Jiu, pe fondul unor suspiciuni de incompatitibiltate, chiar inainte sa inceapa declinul unitatii spitalicesti.
Au urmat ani de scandaluri legate de calitatea proastă a serviciilor medicale, a managementului defectuos si a concursurilor de angajare trucate. De notat, ca tot cu sustinere politica a ocupat si el posturile de manager, fiind sutinut de Ion Calinoiu, președintele Consiliul Judetean Gorj, in subordinea caruia s-au aflat aproape din totdeauna spitalele conduse de Tătaru.
La Ambulanta, inaintea lui Aldescu, directorul numit cu sprijinul PMP și sușinut de USR Gorj, medicul Traian Constantinescu nu a reușit să modernizeze și să eficientizeze activitatea ambulanțierilor si a personalului medical din subordine. Scandalurile s-au ținut lanț, mai ales în perioada de pandemie. Demiterea sa era doar o chestiune de timp.
Surprinzatoare este inlocuirea lui Aldescu cu Tătaru, intr-un timp atat de scurt. Liderii PSD Gorj trebuie sa explice opiniei publice ce anume a dus la această schimbare fulger. Ce i se imputa lui Cristi Aldescu, dupa o saptamana de mandat și care este obiectivul lui Tiberiu Tătaru la Ambulanță.
Ping-pongul politic cu un serviciu vital pentru gorjeni nu este benefic nici pentru unitate si nici pentru pacientii care asteapta promptitudine si profesionalism din partea salvatorilor.