Poliţiştii din penitenciare au continuat și astăzi protestele, fiind nemulţumiţi de salariile şi de lipsa de personal din instituții.
Și în municipiul Târgu Jiu, zeci de angajaţi au întrerupt programul de lucru, în aceaastă dimineață, și au ieșit în fața instituției, potrivit TV Sud.
,,Azi la ora 8.30 continuam protestele susținând colegii de la Codlea. La acest demers cupleaza si colegii de la Deva. Acest lucru se va întâmpla de acum înainte săptămânal deoarece de ieri au început presiunile din partea Ministerului Justiției transmise ca îngrijorări din partea conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor. Astfel desi pe Acordul Colectiv membrii de sindicat puteau sa participe la activități sindicale, de ieri conducerea Administrației a transmis conducerilor unităților sa nu mai permita acest lucru. Cu toate acestea vom continua.”, au declarat liderii de sindicat din cadrul Penitenciarului de la Târgu Jiu.

