Guvernul Orban a semnat un nou memorandum prin care vine în ajutorul Complexului Energetic Oltenia în acest an. După ce, inițial, cu sprijinul nemijlocit al parlamentarului Dan Vîlceanu, s-a acordat un ajutor financiar de 251 milioane de euro, compania primește o nouă tranșă de bani din partea guvernului liberal. Este vorba de o sumă totală de 1326,7 milioane de euro ce va fi acordată CEO pentru restructurare, prin intermediul unui memorandum semnat recent. Banii vin într-un an greu pentru compania gorjeană, se vor aloca în etape până în anul 2025, iar șeful CEO, Daniel Burlan, recunoaște că fără sprijinul lui Dan Vîlceanu, situația era foarte gravă. ”Ideea ajutorului de restructurare a venit pentru că nu exista o altă variantă”, a declarat Burlan, subliniind faptul că după alegeri se vor pune la punct și alte detalii pentru a continua susținerea entității miniere.
Primul ajutor financiar primit de CEO prin directa implicare a lui Dan Vîlceanu și a lui Gigi Pecingină, în valoare de 251 milioane de euro, a fost deja utilizat pentru achiziționarea certificatelor verzi și pentru plata salariilor angajaților