-1.1 C
Județul Gorj
sâmbătă, decembrie 14, 2024
- Advertisment -
AcasăEconomiePNL: 220 de milioane de lei ajutor pentru zona montană

PNL: 220 de milioane de lei ajutor pentru zona montană

În Ședința Guvernului de ieri au fost adoptate trei Hotărâri prin care se creează cadrul legal pentru acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investiții ce vizează zona montană.

Activitățile finanțate sunt înființarea stânelor montane, înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană, înființarea centrelor de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană sau de cultură în zona montană.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis Ministerului Agriculturii să urgenteze aplicarea acestei măsuri și a stabilit deja valorile schemelor de finanțare pentru anul 2022, condițiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanțării, precum și modalitățile de verificare și control.

Potrivit comunicatului de presă emis de Guvern, suma este împărțită între cele 3 programe, după cum urmează:

  1. ” Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane

Bugetul alocat pentru anul 2022 este de 34.640.000 lei.

Beneficiari ai Programului de investiţii pot fi:

  1. a)     persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
    b)     grupuri de producători;
    c)     cooperative agricole;
    d)     persoane juridice;
    e)     persoane juridice care desfășoară activități în agricultură și/sau industria alimentară.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. a) să fie crescători de animale;
    b) să își desfășoare activitatea în zona montană;
    c) să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investițiile prevăzute în Legea nr. 332/2018 cu modificările ulterioare, de  aprobarea Programului de investiții;
    d) să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleași cheltuieli eligibile.
  2. Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană

Bugetul alocat schemei este de 92.000.000 lei.

Beneficiari ai Programelor de investiţii pot fi:

  1. a) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale;
    b) grupuri de producători;
    c) cooperative agricole;
    d) persoane juridice;
    e) persoane juridice care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. a) să fie producători de lapte din zona montană, precum și producători agricoli din zona montană, conform Legii nr. 296/2018 cu modificările ulterioare, de aprobare a Programului de investiții;
    b) să își desfășoare activitatea în zona montană;
    c) să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investiții prevăzute în Legea de aprobare a Programului de investiții;
    d) să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleași cheltuieli eligibile.
  2. Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană

Bugetul alocat schemei este de 93.000.000 lei.

Beneficiari ai Programelor de investiţii pot fi:

  1. a) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
    b) grupuri de producători;
    c) cooperative agricole;
    d) persoane juridice;
    e) persoane juridice care desfășoară activități în agricultură și/sau industrie alimentară.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. a) să își desfășoare activitatea în zona montană;
    b) să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investițiile prevăzute în Legea de aprobare a Programului de investiții;
    c) să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014-2020, inclusiv pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleași cheltuieli eligibile”.

 

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments