“Nu sunt prevăzute închideri de capacități pe cărbune în 2026!”Este declarația făcută de fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, care consideră că cel puțin trei grupuri pot să funcționeze în continuare, doar la un preț bun.
“Nu sunt prevăzute închideri de capacități pe cărbune în 2026. Cel puțin trei grupuri trebuie să rămână funcționale. Vă citesc, de trei ori în prima pagină, în planul de restructurare, scrie așa: funcționarea capacității de rezervă în perioada 2026 – 2030 va fi supusă unor motive de securitate energetică bazându-se pe centrale electrice noi pe gaz și a unui mecanism de compensare sau îndeplinirea condițiilor pieței. Cu alte cuvinte, dacă mie îmi permite prețul pot să funcționez fără niciun fel de problemă. Din 2026, trebuie să creăm acest mecanism. Grupurile vor putea să funcționeze.”, a declarat Daniel Burlan, în cadrul unei emisiuni.

