PSD Gorj, în frunte cu Mihai Weber, continuă să-și bată joc de angajații Complexului Energetic Oltenia! După ce le-au promis că ministrul muncii, Marius Budăi, se va întâlni cu ei ca să le propună soluții pentru deblocarea legii 197, sindicaliștii au descoperit că ministrul nu avea habar despre așteptările lor și că au fost puși pe drumuri doar ca să-și facă PSD-iștii imagine.
Timp de aproape două luni, președintele PSD Gorj, Mihai Weber, s-a lăudat pe toate canalele media din județ că va merge cu sindicaliștii la o întâlnire cu ministrul muncii, Marius Budăi, și va debloca legea 197/2021 ca angajații CEO să poată ieși mai devreme la pensie.
După ce s-a lăsat felicitat de activul de partid, după ce s-a împăunat că el rezolvă, că vorbele sunt fapte, a sosit și întâlnirea mult așteptată, dar nu la minister, ci la sediul PSD din București.
După doi ani de stat în frig sau caniculă în Piața Prefecturii, sindicaliștii au înghițit și gălușca asta, au mers la sediul partidului sperând să plece cu o soluție, așa cum le-a promis Weber și tot PSD-ul de la Gorj.
Păcăleală marca PSD
Ministrul Marius Budăi nu le-a dat nicio soluție sindicaliștilor, a apărut complet nepregătit și a demonstrat, încă odată, că PSD Gorj își bate joc de oameni, îi minte și-i pune pe drumuri doar ca să aibă subiect de postări pe facebook și să simuleze interes față de problemele oamenilor.
Manu Tomescu a declarat că i-a reproșat ministrului că a votat legea 197, a susținut-o și acum, când trebuie să o aplice, ridică din umeri și dă răspunsuri ambigue:
„I-am amintit că atunci când era în opoziție a susținut această lege, a contribuit la ea, a dat ok pe această formă a ei, ba chiar reproșa, la televiziunile naționale, fostului ministru al muncii că nu o pune în aplicare. Ne-a dat răspunsuri ambigue, răspunsuri de politician. Noi suntem nemulțumiți că reîncălzesc aceeași ciorbă și le-am reproșat că au făcut o lege pe care nu o aplică. Este legea PSD, ei au făcut și amendamente, iar acum ne spun că se va aplica peste 30 de ani, păi noi nu vom mai fi peste 30 de ani și ei ne-au păcălit”.
Toată comunicarea PSD se bazează pe furt, capitol la care excelează! Își arogă merite pentru salvarea CEO, pentru bugetul Minprest, pentru bonurile de masă oferite angajaților, pentru deblocarea legii 197 etc. În realitate, toate aceste reușite vin din altă zonă politică și ei doar se bagă în poze. Dacă-i provoci să spună, concret, ce pași au făcut să rezolve toate aceste lucruri, dau din umeri ca Budăi la întâlnirea cu sindicaliștii.