Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, astăzi, după ce sindicatele din educație au anunțat că profesorii intră în grevă generală în toate școlile din țară începând cu 22 mai, că salariile nu se pot majora de pe o zi pe alta.
„Nu putem sa modificam brusc salariile fara sa afectam jalonul PNRR. Am spus ca atunci cand vom discuta legea salarizarii vom avea discutii aplicate. Avem o deschidere o deschidere şi un plan pentru dumnealor, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială, trebuie să o facem toată odată. Avem capacitatea să rezolvăm aceste probleme, dar nu peste noapte şi nu cu forţa. Mesajul este unul singur, ceea ce a spus şi preşedintele Marcel Ciolacu, că educaţia este o prioritate şi că o vom rezolva în noua lege a salarizării. Nu putem pune în legea educaţiei drepturi salariale, că nu se poate”, a spus Marius Budăi.
Profesorii vor intra din 22 mai în grevă generală, după cum au anunțat sindicatele din Învățământ. Una dintre revendicările importante ale profesorilor se referă la creșterea salariilor.