Mai bine în frig și ger, decât la căldură! Asta preferă persoanele fără adăpost care ar avea posibilitatea să beneficieze de o masă caldă și un loc călduț pe timpul iernii. Însă, aceștia refuză deoarece nu pot să consume alcool. Asta se întâmpla și la Târgu Jiu, unde, cei care nu au o locuință preferă să stea în frig, sub cerul liber, decât să meargă la Casa Iris.
„În fiecare seară, avem în vedere persoanele fără adăpost, dar ne confruntăm cu multe refuzuri din partea lor, pentru că nu doresc asistență medicală și nici să meargă la Casa Iris. Cei care acceptă, totuși, să meargă stau acolo cel mult trei zile, după care se întorc în stradă“, a declarat Florin Băluță, directorul Poliției Locale Târgu Jiu.