O serie de lucrări de reabilitare vor avea loc la
Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” din Rovinari.
Este nevoie de un buget de peste 22 de milioane de lei, din care contribuția locală este de doar 2%, prin intermediul Programului Operațional Regional (POR).
„Vom avea și panouri fotovoltaice pentru energie verde. Lucrările ar trebui să fie gata în 18 luni. Sper să fie demarate cât mai repede. Vom avea instalații electrice noi, iluminat pe bază de led. Va fi înlocuită tâmplăria și va fi anvelopata întreaga clădire. Am mai executat noi reparații la subsol și nu mai sunt scurgeri și inundații. Cel mai mare beneficiu al acestui program de reabilitare va fi legat de reducerea nivelului facturilor la energie. Avem în cele mai grele luni facturi de 110.000 la energie și în urma reabilitării consumul de energie va scădea cu 71%. Deci vom ajunge la facturi de 30.000 de lei lunar. Adică acum sunt pierderi energetice majore. Cu banii pe care îi vom economisii vom putea cumpăra medicamente și alte materiale sanitare”, a transmis managerul Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari.