Un bărbat de 40 de ani din Bălești a decedat la sfârșitul săptămânii trecute în piscina de pe Insuliță, la Tg-Jiu. Decesul s-a produs sub privirile a peste 400 de persoane care nu au realizat că bărbatul se îneacă. Mai mult decât atât, momentul decesului a fost filmat de o doamnă care-și filma familia bălăcindu-se în piscină.
Medicii legiști au înaintat raportul cu privire la cauza care l-a făcut pe bărbat să se scufunde din senin: infarct! Familia este în stare de șoc și nu avea habar că bărbatul ar avea vreo afecțiune la inimă.

