Sindicatul Energia Turceni anunță deblocarea legii 197 și pentru salariații ELCFU, Chimic și Termoserv. În urmă cu trei zile, liderii sindicali din CEO au avut o întâlnire cu președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu. Întâlnirea a fost organizată de către senatorul PNL, Ion Iordache, după ce Casele de Pensii Gorj și Mehedinți au anulat deciziile de pensionare a doi angajați de la ELCFU, din cadrul CE Oltenia.
“Sindicatul Energia Turceni vă informează că în urma întâlnirii din data de 05.09.2023 cu Președintele Casei Naționale de Pensii, dl. Baciu Daniel, întâlnire ce a fost asigurată, și la care a și participat, dl. senator Ion Iordache, vă comunic că a fost deblocată Legea 197 și pentru salariații ELCFU, Chimic și Termoserv. Mulțumim pe această cale dl. Senator Ion Iordache pentru sprijinul acordat la deblocarea legii 197 pentru salariații ELCFU, Chimic și Termoserv.”, a transmis sindicatul Energia Turceni.

