“Mai mulți reprezentanți PSD au desfășurat o campanie de atac la adresa mea”. Este declarația prefectului de Gorj, Iulian Popescu, care a fost acuzat, în nenumărate rânduri, de reprezentanții PSD că nu ar fi cunoscut anumite detalii în cazul azilului clandestin, depistat în Țicleni. Prefectul județului Gorj a declarat că este vorba despre o situație strict politică, iar toate acuzațiile care i-au fost aduse sunt nefondate.
“Eu nu sunt într-un conflict cu PSD-ul, eu sunt prefectul județului Gorj. Am, bineînțeles, o calitate politică în PNL, dar acest lucru nu este unul pentru mine care să aibă vreun aspect politic. Pur și simplu ne facem treaba. Mai mulți reprezentanți PSD au desfășurat o campanie de atac la adresa mea sau la adresa acestor acțiuni de control. Eu nu vreau să comentez, sunt comentariile lor care au o latură strict politică, nu se bazează pe un temei faptic.
Nu este nimic adevărat din ce mi s-a imputat. Eu îmi fac datoria, o să avem o analiză foarte bună aici, în județul Gorj.
Personal, am discuții cu mai mulți primari, cu reprezentanții acestor centre sociale pentru că vreau să înțeleg unde există scăpări.
Sistemul de asistență socială are nevoie de îmbunătățiri și v-am spus că acesta este mesajul clar al Guvernului României.
Pe de altă parte, la nivel județean consider că se pot face îmbunătățiri mult mai multe în colaborare interinstituțională.’’, a spus Iulian Popescu, la Radio Infinit.
Iulian Popescu a mai spus că, în această perioadă, prioritatea sa este de a îmbunătăți condițiile din centrele de asistentă socială de la nivelul județului Gorj.
“În această perioadă trebuie să ne ocupam și de zona pozitivă de construcție, de îmbunatățire, de a vedea lucrurile într-o dezvoltare a calității actului social. În același timp vom monitoriza foarte atent aceste servicii și vor exista și alte controale inopinate, bineînțeles, de care mă voi ocupa personal să le dispun.”, a mai adăugat Iulian Popescu.

