Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, anunță că un grup de firme din Turcia este interesat să investească în Gorj. Este vorba despre un grup specializat în fabricarea de sere pentru producția de legume și fructe.
“În urma vizitei de acum două luni din Turcia, pe care am făcut-o alături de senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, pentru a prezenta oportunitățile pe care județul nostru le oferă potențialilor investitori străini, astăzi, reprezentanții unui grup important de firme din Turcia, specializat în fabricarea de sere pentru producția de legume și fructe, au venit în Gorj să viziteze zone din județul nostru care pot să le ofere condiții prielnice pentru dezvoltarea afacerilor specifice.
Vorbim de investiții care creează sute de locuri de muncă și care vor dezvolta economic județul nostru.
Îmi pasă de Gorj!”, a transmis prefectul județului Gorj, Iulian Popescu.


