0 C
Județul Gorj
miercuri, februarie 12, 2025
- Advertisment -
AcasăSocialÎntâlnirea prefectului cu reprezentanții transportatorilor din Gorj!

Întâlnirea prefectului cu reprezentanții transportatorilor din Gorj!

Prefectul județului Gorj, Iulian Popescu, a avut o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor din Gorj care, de două zile protestează.

“M-am întâlnit la Instituția Prefectului Gorj, cu reprezentanții transportatorilor din județul nostru, care protestează în aceste zile, solidari cu protestul demarat la nivel național.

În urma discuțiilor care au durat mai mult de o oră, mi-au fost prezentate 12 nemulțumiri ale gorjenilor cu activitate în domeniul transporturilor. Am stabilit ca mâine să se redacteze un document care să cuprindă toate cele 12 puncte prezentate, pe care îl voi transmite către Guvernul României.

La finalul întâlnirii le-am solicitat, în cazul în care vor să continue protestul, să respecte legile în vigoare, să nu blocheze drumurile publice și să acorde prioritate ambulanțelor sau pompierilor, dacă va fi cazul. M-au asigurat că o să se comporte în continuare civilizat și nu o să încalce legea.

Am speranța că solicitările pertinente transmise de transportatorii gorjeni se vor soluționa favorabil, aceștia reprezentând coloana vertebrală a economiei.”, transmite Iulian Popescu, prefectul județului Gorj.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments