În cursul anului 2023 au fost tratați 609 pacienți cu accidente vasculare ischemice dintre care 59 de pacienți au fost trombolizați. Pacienții trombolizați au avut vârste cuprinse între 31 de ani și 92 de ani.
De asemenea, în cursul anului 2023, un număr de 59 de pacienți cu AVC ischemic au fost trombolizați în cadrul SJU Târgu-Jiu, iar parte din ei au recuperat în totalitate deficitul neurologic, ca urmare a trombolizei.
„Inaugurarea acestui compartiment este un progres pentru Spitalul Județean Târgu-Jiu, căci suntem una dintre puținele structuri de acest fel la nivel național. Suntem singurii din Oltenia și unul dintre puținele spitale din sudul țării care au acest tip de structură. În acest compartiment, vor beneficia de tratament în principal pacienții care sunt eligibili pentru procedura de tromboliză, dar nu numai ei, ci tot ce înseamnă urgență neurovasculară. Aici mă refer la tot ce înseamnă accidente vasculare ischemice sau hemoragice grave. Activitatea din acest compartiment va contribui la reducerea sechelelor care sunt generate de acest tip de patologie. În cursul anului 2023 au fost tratați 609 pacienți cu accidente vasculare ischemice dintre care 59 de pacienți au fost trombolizați. Pacienții trombolizați au avut vârste cuprinse între 31 de ani și 92 de ani. Trebuie spus că doamna de 31 de ani și domnul de 92 de ani au avut cea mai bună evoluție post-tromboliză”, a afirmat dr Cristina Căliman, medic primar neurolog, coordonatorul UAVCA din cadrul Secției Neurologie.
Un alt aspect satisfăcător privind activitatea de tromboliză la nivelul SJU Târgu-Jiu este faptul că timpul scurs din momentul în care pacientul este adus în spital și până la injectarea medicației trombolitice este scurt, sub media națională. Acest lucru este foarte important deoarece în cazul accidentelor vasculare cerebrale „time is brain” (timpul înseamnă creier), iar cu cât se acționează mai repede, cu atât cresc șansele de reușită, spune medicul Cristina Căliman.
Tromboliza intravenoasă este eficientă pentru tratamentul pacienţilor cu accident vascular cerebral ischemic acut în primele patru ore şi jumătate de la debutul simptomatologiei și în absenţa contraindicaţiilor. Substanţa fibrinolitică administrată în timpul trombolizei poate ajuta la dizolvarea cheagului de sânge format şi la restabilirea circulaţiei sangvine, iar în urma administrării acestui tratament cresc şansele pacientului de a evolua fără sechele sau cu sechele minime. Datorită trombolizei se poate obţine o evoluţie mai rapidă spre ameliorarea paraliziei, a tulburărilor de vorbire sau a altor semne ale AVC-ului.

