0.4 C
Județul Gorj
miercuri, decembrie 4, 2024
- Advertisment -
AcasăSocialGeneralul Ioan Sîrbu, candidatul PNL la Camera Deputaților

Generalul Ioan Sîrbu, candidatul PNL la Camera Deputaților

Lista de candidați pentru alegerile parlamentare a liberalilor gorjeni se poate lăuda cu nume puternice, cunoscute, dar și cu o carieră care îi poate plasa în Parlamentul României.

Unul dintre candidații la Camera Deputaților din partea PNL Gorj este medicul specialist în implantologie orală, General Maior (r) al Armatei Române, profesor universitar doctor, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România, Ioan Sîrbu.

 

“De-a lungul carierei, cea mai importantă realizare consider contribuția adusă pentru modernizarea sistemului medical și educațional din România.

Am fondat disciplina de Implantologie Orală în cadrul UMF „Carol Davila”, în prezent coordonez catedra de Terapie Implanto-Proteică, formând anual peste 100 de medici.

Ca și comandant al Institutului Medico-Militar, am modernizat învățământul medical militar, iar la Spitalul Universitar Militar Central am creat o unitate medicală-universitară modernă. Din calitatea de director al Direcției Medicale a Armatei, am coordonat spitale militare din mari centre universitare și din teatrele de operații Irak și Afganistan.

Gorjul mi-a rămas aproape de inimă, aici am rădăcinile, aici m-am format pentru viață, iar prin această candidatură îmi doresc să pun în slujba județului experiența și abilitățile dobândite, să contribui la dezvoltarea sistemului medical și educațional, la creșterea calității vieții, aici, acasă!” , transmite acesta.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Grav accident la Plopșoru

Ion Iordache, deputatul PNL de Gorj

Recent Comments