Echipa Forța Dreptei Gorj s-a asigurat că Paștele de anul acesta va fi unul mai bun cel puțin pentru câteva familii numeroase și greu încercate de viață. Astfel, Caravana pentru Gorj a ajuns la familia Cârstenoiu din comuna Slivilești cu haine noi, încălțăminte, jucării și alimente.
De când au intrat în atenția noastră, viața lor s-a schimbat radical. Locuiesc în condiții civilizate, copiii și mama au primit ochelari, nu lipsesc de la școală, cultivă legume în grădină și au reușit să-și dezvolte gospodăria.Cei 6 copii ai familiei Ghibuși din Bulbuceni s-au bucurat de vizita echipei FD Gorj mai ales că au primit, pe lângă haine și alimente, jucării, dulciuri și fructe. Cei 6 frați au rămas fără tată anul trecut și acum încearcă toți să-și ajute mama la treabă. La Bâlteni, cei 6 copii ai familiei Blidaru se descurcă tot mai bine la școală. Când au intrat în evidența noastră erau pe punctul de a pierde un an școlar din cauza absențelor, acum notele sunt tot mai bune. Bucuria lor cea mai mare a fost că vor avea haine noi pe care să le poate la biserică în noaptea de Înviere.Echipa Forța Dreptei Gorj va continua să sprijine aceste familii și altele care se confruntă cu probleme asemănătoare și vă așteaptă alături pe toți cei care simțiți că puteți face mai mult pentru comunitate. Cu cât suntem mai numeroși, cei care ne implicăm, cu atât putem face mai mult bine în jurul nostru! Sărbători cu liniște și sănătate tuturor!