Eveniment deosebit, organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu!Este vorba despre Târgul de carte Intitulat “Noi citim!” care s-a desfășurat, astăzi, în curtea Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu.
Elevii au donat cărți noi sau citite, iar vânzarea volumelor s-a făcut sub supravegherea părinţilor şi a cadrelor didactice. Banii colectați din urma vânzărilor vor fi donați Asociației Părinţilor.
“Obiectivul târgului este stimularea generozității și bucuria de a dărui, ca și strângerea de fonduri pentru achiziționarea unui calculator necesar în redacția radioului școlii. Evenimentul, care are drept scop să stârnească interesul elevilor pentru citit și să transforme lectura într-un mijloc de relaționare între părinți, elevi și cadre didactice. De asemenea, facilitatea accesului elevilor la cărți foarte ieftine, dar necesare lecturii școlare, dar și stimularea cititului” a transmis conducerea Școlii ”Sfântul Nicolae”.