Dacă șoferii gorjeni încalcă legea, polițiștii îi prind pe aplicație.
Daniel Săvulescu, șeful Serviciului Rutier Gorj, spune că toți conducătorii auto care se află la volan sunt identificați după Codul Numeric Personal, seria permisului de conducere și chiar după numărul de înmatriculare.
„Sistemul presupune existența și conectarea la tabletele aflate la dispoziția polițiștilor rutier a imprimantelor termice repartizate pentru fiecare autospecială a poliției rutiere. Tabletele conectează direct agenții de poliție rutieră din teren la bazele naționale de date, oferindu-le un acces rapid la toate informațiile necesare desfășurării sarcinilor de serviciu. Aceștia pot verifica în timp utili și întocmi procesele verbale care vor fi, apoi, tipărite cu ajutorul imprimantelor termice. Un avantaj major este faptul că imediat ce au fost întocmite aceste procese verbale sunt implementate automat în sistemul național de evidență auto, nemaifiind necesar transmiterea copiilor proceselor verbale de constatare a contravențiilor la Serviciul Rutier, unde urmau să fie implementate de operatorii controlori date, reducându-se astfel timpul de implementare și eliminându-se procesul laborios de arhivare a documentelor fizice“, a transmis Daniel Săvulescu, șeful Serviciului Rutier Gorj.