Luna Ianuarie pare ca și-a intrat în rol, iar temperaturile din ce în ce mai scăzute și ninsorile abundente produc dezastru pe șosele din România.
Mulți șoferi au rămas înzăpeziți, iar circulația este îngreunată de polei, în județele aflate sub cod galben de ninsori și viscol.
Șase milioane de români sunt afectați de vremea rea, iar meteorologii se așteaptă ca temperaturile să scadă până la -20 de grade Celsius, în unele zone.
Două sectoare de drum naţional din judeţele Neamţ şi Vrancea au fost închise din cauza vremii, iar pe în Neamţ şi Vaslui, pe alte două drumuri naţionale au fost instituite restricţii de tonaj.
Drumuri naționale cu circulație oprită:
DN 15D, localitatea Gâdinţi, judeţul Neamţ
DN 23B, între loc. Stupina-Ciorăşti, judeţul Vrancea
Drumuri naționale cu restricții de tonaj >7,5 tone
DN 24B, între localităţile Albiţa-Huşi, judeţul Vaslui
DN 28, între localităţile Cozia şi Răducăneni, judeţul Iaşi
Iarna ajunge, în sfârșit, și în România. Cel puțin în următoarele zile, când o parte din țară va fi sub cod galben de ninsori și viscol. În vest nu va fi cazul, dar, chiar și așa, temperaturile diurne abia vor trece de 0 grade Celsius.
De asemenea, Între 7 și 9 ianuarie, în vestul țării, vremea se va răci accentuat. Marți vor fi maxime negative, cuprinse în general între -2 și 4 grade. În noaptea de marți spre miercuri ( 9/10 ianuarie) va fi ger în depresiuni, cu temperaturi minime cuprins între -12 și -10 grade.
Cerul va fi mai mult noros și pe arii extinse vor fi precipitații mixte, apoi va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în sudul Banatului și în zonele înalte. De asemenea, vor fi condiții de polei, Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale, transmit meteorologii.