Cetățenii străini se înscriu la UCB! Vin și rușii!
Este declarația reprezentanților unității de învățământ care spun că un cetățean rus vrea să studieze la Universitatea „Constantin Brâncuși (UCB) și a depus solicitare de a studia la universitatea din Târgu Jiu.
„Nu avem nicio interdicție în privința eventualilor studenți ruși“, a declarat Luminița Popescu, rectorul UCB.
„Am declanșat procesul de admitere în anul pregătitor de două luni și avem, deja, avem 50 de dosare selectate și transmis Ministerului Educației pentru emiterea scrisorilor de acceptanță pentru aceștia, unde se face al doilea filtru. S-au înscris peste 100 de candidați, dar au fost acceptate doar dosarele care au îndeplinit toate condițiile. Sunt condiții care constau în actele de studii. Nu se verifică alte aspecte. Dosarele sunt în lucru și probabil că în perioada următoare vom primi scrisorile de acceptare. Din Maroc sunt cei mai mulți aplicanți, dar mai sunt și din Ucraina, Bangladesh și Pakistan“, a mai declarat rectorul UCB.