13.8 C
Județul Gorj
miercuri, mai 22, 2024
- Advertisment -
AcasăSportCampionat local de minifotbal la Bumbești Pițic

Campionat local de minifotbal la Bumbești Pițic

 Se anunță zile de sărbătoare la Bumbești Pitic, în perioada 2-3 septembrie 2023. Zilele comunei vor găzdui manifestări cultural-sportive, cântec, joc și voie bună și artiști de excepție.

Până atunci, cei prezenți la acest eveniment trebuie să știe că, la fel ca în fiecare an, va fi organizat campionatul local de minifotbal.

“Vă aducem la cunoștință că în zilele de 2-3 septembrie 2023, vor avea loc în localitatea noastră manifestările cultural-sportive, prilejuite de sărbătoarea zilelor comunei Bumbești-Pițic.

Astfel, în data de sâmbătă, 2 septembrie 2023, începând cu orele 15.00, vom organiza campionatul local de minifotbal, așa cum v-am obișnuit și în anii trecuți.

În acest sens, adresăm rugămintea celor interesați să participe pe lista echipelor care se înscriu în această competiție, să ne transmită numele echipei participante și componența lotului(5+1).

Pentru comunicarea datelor solicitate, puteți lua legătura cu domnul viceprimar al localității, Martescu Florin, la sediul instituției sau la nr. de contact: 0761 946 564.

În privința altor detalii în legătură cu desfășurarea tuturor manifestărilor legate de această sărbătoare a localității, vă vom ține la curent în zilele care urmează.”, transmit reprezentantii Primariei Bumbesti Pitic.

 

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments