7 C
Județul Gorj
sâmbătă, mai 17, 2025
- Advertisment -
AcasăSocialBătaie și scandal la un bar din Crasna!

Bătaie și scandal la un bar din Crasna!

Bătaie și scandal la un bar din Crasna!

Totul s-a petrecut in acest Weekend după ce un barbat ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele în zona corpului și feței de un localnic de 32 de ani și de alte două persoane pe care le cunoaște doar din vedere

“Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, un bărbat de 36 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că, la un bar din satul Aninișul din Vale are loc un conflict.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, apelantul ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele în zona corpului și feței de un localnic de 32 de ani și de alte două persoane pe care le cunoaște doar din vedere.

Bărbatul prezenta urme vizibile de violență în zona feței, fiind solicitat un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, ocazie cu care victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.”, transmite IPJ Gorj.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments

UN VOTANT DEZAMAGIT DE SCURSORI SI JUSTITIE INCHIPUITA pe Romanescu, cu PSD în suflet, cu PNL…în gură
Cetățean plătitor de biruri la primărie. pe Romanescu și Nodea, denunțați la parchet