10.2 C
Județul Gorj
vineri, martie 21, 2025
- Advertisment -
AcasăSocialAvocată cunoscută, nume important pe lista de deputați la PNL Gorj!

Avocată cunoscută, nume important pe lista de deputați la PNL Gorj!

O avocată cunoscută candidează la Camera Deputaților din partea PNL Gorj. Este vorba despre Maria Moța, membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

 

“Sunt născută în Novaci, într-o familie de oameni gospodari, iar mai mult de jumătate din viată mi-am petrecut-o aici, acasă, în Gorj. Am lucrat o perioada ca avocat, apoi pentru Guvernul României, în cadrul căruia am îndeplinit mai multe funcții executive, și de peste 20 de ani sunt implicată activ în acțiuni de voluntariat, în parteneriat cu numeroase ONG-uri cunoscute.

Din funcția de secretar de stat în Ministerul Muncii, am avut ca obiectiv pregătirea României pentru integrarea în Uniunea Europeană. A fost o deosebită onoare să îmi pot servi țara în acel moment istoric pentru evoluția României.

În prezent, sunt membru în Consiliul Director al CNCD și mă ocup de analizarea și sancționarea cazurilor de discriminare. Sunt un spirit voluntar, promovez cu mare bucurie oamenii și locurile din zona Gorjului de sub munte, iar întotdeauna pentru mine acasă înseamnă Novaci!”

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments