Apa din Baia de Fier este acum potabilă! Reprezentanții APAREGIO Gorj au transmis că au fost făcute o serie de investiții prin care a fost igienizat bazinul de unde era furnizată apă către localnici, iar acum a devenit potabilă.
”Pentru comunitatea din Baia de Fier, operatorul de apă și canal, a reușit să realizeze o investiție importantă. Este vorba despre o lucrare la Băița 1, Baia de Fier. Echipele societății au reușit să igienizeze bazinul și să monteze vane și apometre pentru monitorizarea cantității și calității apei, respectiv: apometru DN 200 alimentare bazin Băița 1(apometru impuls necesar pentru automatizare stație clorinare); vană intrare bazin Băița 1 DN 200; vană distribuție DN 200; vană golire bazin DN150; vană DN 200 alimentare din Băița 2; apometru DN 200 alimentare din Băița 2; stație clorinare realizată; sistem fotovoltaic pentru alimentarea cu energie electrică a stației de clorinare Baița 1; Igienizare bazin Băița 1. Prin acest obiectiv s-a realizat automatizarea potabilizării apei 24 h/24 h. Investiția era necesară și vine în sprijinul abonaților din zonă”, transmit reprezentanții APAREGIO Gorj.