Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bătrbat de 56 de ani, din comuna Bolboși, cu privire la faptul că, pe raza comunei Fărcășești, s-a produs un accident de circulație.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 50 de ani, din comuna Mătăsari, conducea un autoturism, pe DC674 Vlăduleni, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul de deplasare și a căzut într-un canal de deversare a apei pluviale.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager de 54 de ani, din comuna Mătăsari, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.