19.7 C
Județul Gorj
miercuri, iulie 24, 2024
- Advertisment -
AcasăSocialA vrut să-și violeze concubina!

A vrut să-și violeze concubina!

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Țânțăreni au fost sesizați, ieri, prin apel direct de către un tânăr din localitate, care este plecat la muncă în Italia, cu privire la faptul că mama acestuia, în vârstă de 67 de ani, este agresată fizic de fostul concubin, pătruns fără drept în locuința sa. Oamenii legii l-au prins pe făptaș chiar când încerca să violeze victima.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat imediat la domiciliul femeii din Țânțăreni, care, alarmați de strigăte, au desfăcut lanțul cu care era închisă poarta de acces, au pătruns în locuință, unde au verificat toate încăperile, iar în una din dependințe au identificat un bărbat, în vârstă de 66 de ani, dezbrăcat parțial, care încerca să întrețină relații intime cu femeia, fără acordul acesteia.

“Bărbatul a fost imediat imobilizat de polițiști și încătușat, fiind ulterior dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în după-amiaza aceleiași zile, în jurul orei 17:10, bărbatul în cauză a spart geamurile de la ușa de acces în locuința femeii, ar fi pătruns fără drept în încăpere, unde ar fi lovit-o pe aceasta cu pumnii în zona feței și a corpului, ar fi deposedat-o de telefoanele mobile, după care ar fi încercat să întrețină relații intime cu aceasta prin violență.

Femeia în vârstă de 67 de ani prezenta multiple urme de violență la nivelul ochilor și buzei superioare, fapt pentru care polițiștii au solicitat ambulanța și au asigurat transportul acesteia la Spitalul Turceni, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Față de bărbatul de 66 de ani, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, violare de domiciliu, distrugere și tentativă de viol și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 10 iulie 2024, să fie prezentat instanței de judecată cu propunere corespunzătoare.

Menționăm faptul că în conformitate cu articolul 52 din Legea nr. 218/2002, polițistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care amenință ordinea publică sau siguranța persoanelor, în toate situațiile în care ia cunoștință direct ori când este sesizat despre acestea. Totodată, polițistul este îndreptățit să pătrundă, în orice mod, într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol și a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află în acel spațiu“, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments