A murit imediat cum a ajuns la SJU Târgu Jiu! Este vorba despre un adolescent de numai 16 ani care a decedat, luni noaptea, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, după ce surse susțin ca medicul de gardă ar fi dispus efectuarea unui control cardiologic și neurologic, în loc să-l transfere pe tânăr de urgență la spitalul din Craiova, așa cum indicase medicul chirurg care îl consultase.
În presă, s-a transmis că serviciul de Ambulanță Gorj nu a avut echipaj cu medic, luni, 11 noiembrie, nici în tura de zi și nici în cea de noapte, așa că adolescentul nu putea fi transferat la Craiova.
IPJ Gorj a anunțat că a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
”La data de 12 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj au fost sesizați în mod direct de personalul Spitalului de Urgență Târgu Jiu, cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-ar fi prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarța, în vederea efectuării unor investigații medicale. Peste puțin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpa”, a transmis IPJ Gorj.