17.2 C
Județul Gorj
joi, mai 28, 2026
- Advertisment -
AcasăSocialSolicită transparență Primăriei Târgu Jiu!

Solicită transparență Primăriei Târgu Jiu!

Iulian Popescu, prefectul Gorj, a solicitat reprezentanților Primăriei Municipiului Târgu Jiu să dea dovadă de transparență și să publice pe site-ul instituției, detaliat, toate elementele autorizațiilor de construcție pe care le eliberează, așa cum prevede legea 50 din 1991, cu modificările și completările ulterioare.

“Respectarea legii este obligatorie, nu este un moft, iar transparența crește încrederea cetățenilor în instituțiile statului și este un instrument necesar în stoparea abuzurilor.

Din nefericire, la Primăria Târgu Jiu nu există o predictibilitate în ceea ce privește actele. Avem o problemă specială cu tot ceea ce înseamnă urbanismul. Sunt foarte multe acte emise greșit, certificate de urbanism reemise după câțiva ani, care implică parametri diferiți față de certificatul emis inițial, deși nu s-a schimbat PUG-ul sau nu a apărut un nou PUZ.

Pentru că sunt semne clare că este ceva putred în organizarea direcției de urbanism a Primăriei Municipiului Târgu Jiu, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții București un control asupra tuturor actelor emise de această direcție în ultima perioadă.

Vă asigur că urmăresc îndeaproape ceea ce se întâmplă în direcția de urbanism, un segment vital în dezvoltarea municipiului nostru, și nu o să permit aplicarea legii cu dublă măsură.“, transmite Iulian Popescu, prefectul județului Gorj.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments

UN VOTANT DEZAMAGIT DE SCURSORI SI JUSTITIE INCHIPUITA pe Romanescu, cu PSD în suflet, cu PNL…în gură
Cetățean plătitor de biruri la primărie. pe Romanescu și Nodea, denunțați la parchet