Sindicaliștii din Ambulanță au intrat, astăzi, în greva foamei! Decizia a fost luată de aceștia după ce deputații i-au scos de la condiții deosebite de muncă în legea pensiilor.
„Nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.
Greviștii, susținuți de protestatari din țară cer o întâlnire de urgență cu prim-ministrul României domnul Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, domnul Alfred-Robert Simonis, președintele Comisiei pentru Muncă și protecție socială, domnul Adrian Solomon, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, doamna Simona-Bucura Oprescu și ministul Sănătății, domnul profesor univ. dr. Alexandru Rafila, pentru a stabili modalitatea de soluționare a revendicărilor sindicale și pentru a se găsi soluții care să resolve situațiile cu care se confruntă serviciile de ambulanță”., transmit liderii de sindicat.

