
Alături de peste 100 de elevi, însoțiți de profesori, de la cele două școli gimnaziale din Rovinari, Robert Filip, primarul orașului Rovinari, au sărbătorit Ziua Internațională a Educației în natură, la Turceni.
Întâlnirea a avut loc la Complexul de Vânătoare al senatorului Ion Iordache, unde a participat și acesta.
“Am profitat de o frumoasă zi de toamnă și am mers într-un loc de poveste, unde copiii s-au bucurat de natură, soare și aer curat.
În cele câteva ore petrecute împreună, am socializat pe diverse teme, am vorbit despre planuri de viitor, dar și despre cum și-ar dori copiii să arate școala și sistemul de învățământ.
De departe, cea mai frumoasă parte a întâlnirii noastre a reprezentat-o vizita pe domeniul de vânătoare din zonă, unde copiii au fost bucuroși să vadă pentru prima data de aproape o mulțime de animale sălbatice.
Și pentru că ni s-a făcut foame de la atâta mișcare, cu toții am fost invitați la un mic picnic cu sandvișuri și porumb fiert.
Pentru momentele frumoase de astăzi le mulțumesc elevilor și profesorilor participanți, dar și domnului senator Ion Iordache, cel care ne-a fost gazdă.
La mulți ani, stimați profesori!
La mulți ani, dragi elevi!
Mult succes tuturor și spor la învățat!”, transmite Robert Filip, primarul orașului Rovinari.

